Sfinti Ocrotitori



Hramul Mănăstirii

Cuvioasa Maică Elisabeta vindecătoarea - a cărei pomenire se face la data de 24 aprilie (click)

Acatistul Sfintei Cuvioase Maică Elisabeta (24 aprilie) (click)

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa (12 iulie) (click)



Alti Sfinți Ocrotitori


La mănăstirea noastră vă puteţi închina la: 


- Icoana Maicii Domnului "Prodromița" (copie adusă din Sfântul Munte Athos) (click)


- părticele din moaştele Sfintei Muceniţe Elisabeta Feodorovna - ducesă a Rusiei (click)


- veşmânt de la Sfânta Parascheva de la Iaşi 


- veşmânt de la Sfântul Grigorie Decapolitul


*******************************
****************************************
*******************************


Cuvioasa Maică Elisabeta vindecătoarea

     Cuvioasa Elisabeta a fost dăruită de Dumnezeu părinților ei, creștini pioși și nobili din Iracleea Traciei, prin mijlocirea minunată a Sf. Muceniţe Glicheria (prăznuită la data de 13 mai).
De la o vârstă fragedă a învățat pe de rost viețile sfinților, astfel încât să poată în orice situație să urmeze exemplul lor evanghelic. Rămânând orfana de la vârsta de 12 ani, a împărțit averea săracilor, a eliberat servitorii sai si a intrat in obstea manastirii Sf. Gheorghe, denumită si Manastirea de pe deal, în apropierea bazinului Sfântului Makio al Constantinopolului, unde era egumenă sora mamei sale.

   Acolo, ea s-a dedicat cu multă râvna tuturor nevoințelor vieții ascetice si repede a devenit vas al alegerii dumnezeieşti. Ochii sufletului ei erau necontenit aţintiţi asupra frumuseților dumnezeiești. Timp de trei ani nu și-a ridicat privirea de la podea, purtând aceeași haină și umblând desculță chiar si în lunile de iarnă. Setea pentru Dumnezeu, care îi înflacăra inima o înveşmânta precum o haină. Lacrimile care îi curgeau când psalmodia erau precum o baie cu aromate, iar hrană avea doar Sfânta Impărtășanie.

   Când stareța mănăstirii a ajuns la sfârşitul vieții sale, a numit-o pe Elisabeta în locul său, aceasta fiind instalată de către însuşi Sfântul Patriarh Ghenadie (458-471) (prăznuit la 17 noiembrie). Domnul i-a înmulțit atunci darurile: săvârșind minuni, vindecând boli incurabile, izgonind demoni, profeţind lucruri ce aveau să fie. Astfel, l-a înştiinţat pe împaratul Leon I despre înfricoșătorul incendiu care a izbucnit în Constantinopol în anul 465, fapt pe care l-a prevăzut şi Sfântul Daniil Stâlpnicul (11 decembrie) și pentru rugăciunilor celor doi sfinți, orașul a fost salvat de la distrugerea completă. În semn de recunoștință, împăratul a dăruit mănăstirii cuvioasei Elisabeta, proprietatea sfântului Vavila, în suburbia a șaptea. În acest loc făcea ravagii un monstru înfricoșător, care i-a înspăimântat pe locuitori. Cuvioasa s-a dus în acel loc cu Sfânta Cruce, a omorât balaurul și l-a călcat în picioare.

   Renumele ei de vindecătoare s-a răspândit atunci în tot Constantinopolul. Precum un doctor fără de arginți, cuvioasa Elisabeta a vindecat bolnavii care îi cereau ajutorul. Într-o zi, în timpul Sfintei Liturghii a căzut în extaz și a văzut cum cobora Duhul Sfânt, aidoma cu un veșmânt de un alb imaculat si luminos, care a acoperit Sfânta Masă.

   Către sfârșitul vieții ei, cuvioasa Elisabeta s-a întors la locul nașterii pentru a se închina sfintelor moaște. Atunci i-a apărut sfânta Glicheria şi i-a reamintit de protecția pe care i-a acordat-o încă din anii copilăriei și a chemat-o în patria cerească la următorul praznic al Sfântului Gheorghe.

   Întorcându-se în mănăstire, a dat ultimele sfaturi şi ascultări, și cu o zi înainte de ziua proorocită, s-a împărtășit cu sfintele taine. Fața îi strălucea ca soarele, apoi și-a întins mâinile către cer și și-a dat sufletul Domnului, rostind cuvintele dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta”.

   Sfintele sale moaște au rămas neputrezite și timp de mulți ani au fost un izvor neîncetat de tămăduiri.


Noul sinaxar al Bisericii Ortodoxe
Scris de ieromonahul Macarie Simonopetritul
redactare text: M-rea Sf.Petru (Simonas Petra) – Sf.Munte Athos editura: M-rii Buna Vestire a Maicii Domnului, Ormilia, Halkidiki Atena 2007, editia a 2-a

△ Click pentru a merge in partea de sus a paginii △

Acatistul Sfintei Cuvioase Maică Elisabeta vindecătoarea

Condacul 1

Cu legătura iubirii lui Hristos legându-te, Cuvioasă Elisabeta, ai legat toată patima sufletească şi, curată ca o porumbiţă, ai zburat către Mirele ceresc, înaintea Căruia mijloceşti pururea pentru noi, cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Icosul 1

Naşterea ta cea minunată a fost vestită maicii tale prin dumnezeiască descoperire, iar noi, bucurându-ne de purtarea de grijă a Ziditorului cea pentru tine, buchet de smerite cuvinte îţi aducem, ca să ne dăruieşti nouă mireasma rugăciunilor tale:
Bucură-te, ceea ce ai fost sfinţită de la zămislire;
Bucură-te, luceafăr călător spre ziua cea nesfârşită;
Bucură-te, cea aleasă să slujeşti mântuirii multor oameni;
Bucură-te, cea a cărei naştere a fost binecuvântată;
Bucură-te, ofrandă a cântărilor îngereşti;
Bucură-te, cea hrănită mai mult cu rugăciunea;
Bucură-te, cea născută ca să biruieşti lumea;
Bucură-te, copilărie ocrotită de dumnezeiescul har;
Bucură-te, slujitoare a lui Hristos prin nevoinţe;
Bucură-te, ceea ce ai nesocotit plăcerile lumii deşarte;
Bucură-te, icoană vie a lepădării de lume;
Bucură-te, carte întru care s-au scris biruinţele Vieţii;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 2

Pe cărarea copilăriei ai alergat ocrotită de Îngeri şi ţi-ai înălţat cugetul cel smerit către Cel mai presus de minte, Care te-a şi chemat să slujeşti Lui în cetele Sfinţilor, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Din fragedă tinereţe ai ales să mergi pe calea slujirii lui Hristos, lepădând orice cugetare lumeasca şi înfruntând norul ispitelor vrajmaşului, pe care alungă-l de la cei ce te măresc pe tine cu laude ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai ales calea cea sfinţitoare a desăvârşirii;
Bucură-te, inimă plină de focul dragostei cereşti;
Bucură-te, ceea ce ai socotit gunoaie toate deşertăciunile lumii;
Bucură-te, ceea ce ai alergat către cămara Mirelui Hristos;
Bucură-te, biruitoare a vrajmaşului neamului omenesc;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu vrednicie Crucea nevoinţei;
Bucură-te, mireasă sfinţită a Împăratului Slavei;
Bucură-te porumbiţă încununată cu zborul rugăciunii;
Bucură-te, floare rară a curăţiei, iubitoare de înţelepciune;
Bucură-te, îngerească vieţuire în corturile pământeşti;
Bucură-te, ceea ce partea cea bună a Mariei ai ales;
Bucură-te, ceea ce nu te-ai înspăimântat de greutatea nevoinţei;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 3

În cinstită mănăstire te-ai adăpostit de furtuna cugetării lumeşti şi tuturor nevoinţelor duhovniceşti te-ai dăruit, strigând neîncetat Ziditorului a toate: Aliluia!

Icosul 3

În ceata monahiilor celor ce bine se nevoiau ai intrat cu smerenie şi ai slujit tuturor, ca cel mai mic, după pilda Mântuitorului, primind de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, pildă de smerenie grăitoare;
Bucură-te, stâncă nesfărâmată a răbdării;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sărăcia pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce te-ai hrănit cu postul neîncetat;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat haina patimilor;
Bucură-te, cea îmbrăcată cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai biruit toate vicleşugurile celui rău;
Bucură-te, comoară a darurilor duhovniceşti;
Bucură-te, liman sfinţit al rugăciunii curate;
Bucură-te, întăritoare în nevoinţe a celor ce te cinstesc;
Bucura-te, pavăză nebiruită a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, cunună sfinţită a veseliei cereşti;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 4

Trupul ţi-ai ostenit cu postul si cu privegherile neîncetate, iar sufletul ţi l-ai luminat cu virtuţile, strigând cu puterile îngereşti neîncetat Făcătorului a toate: Aliluia!

Icosul 4

Pentru ascultarea desăvâşită şi slujirea cu osârdie în via Cuvântului, te-ai învrednicit a lua şi darul vindecării bolilor trupeşti şi sufleteşti; cu doctoria rugăciunilor tale, tămăduieşte şi neputinţele noastre, ale celor ce cântăm ţie aşa:
Bucură-te, doctor al nostru fara de plată;
Bucură-te, chemare la izvorul tămaduirii;
Bucură-te, bucurie a celor încercaţi de boală;
Bucură-te, alinare a celor ce aşteaptă mila Domnului;
Bucură-te, unire cu Hristos în lumina rugăciunii;
Bucură-te, îngrozire a taberelor diavoleşti;
Bucură-te, apărătoare grabnică a celor necăjiţi;
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit capul celui viclean, cu a ta smerită cugetare;
Bucură-te, cea împodobită cu podoabele virtuţilor;
Bucură-te, bucurie negrăită a celor vindecaţi;
Bucură-te cea prin care aflăm calea mântuirii;
Bucură-te candelă nestinsă a rugăciunii;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 5

Cu lacrimile tale necontenite, ai sfinţit pământul sufletului tău şi l-ai arătat roditor de daruri cereşti, cântând împreună cu slijitorii Luminii neîncetat: Aliluia!

Icosul 5

Pe mulţi ai povăţuit spre pocăinţă şi spre toată fapta bună, umbrindu-i cu a ta rugăciune smerită, pe care o dăruieşte şi celor ce caută umbrirea Duhului spre a te lăuda cu raze de cuvinte ca acestea:
Bucură-te, povăţuitoare grabnică pe calea mântuirii;
Bucură-te, izvor binecuvântat de rugăciune;
Bucură-te, râvnă spre unirea cu Mirele ceresc;
Bucură-te, mireasă vrednică Celui dorit;
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit mândria potrivnicului;
Bucură-te, ceea ce ai biruit rătăcirea;
Bucură-te, ceea ce ai scos pe mulţi din mrejele înşelăciunii;
Bucură-te, ceea ce ai chemat pe toţi la pocăinţă;
Bucură-te, propovăduitoare a Cuvântului prin fapte;
Bucură-te, ceea ce ai iubit frumuseţile cele duhovniceşti;
Bucură-te, adânc de rugăciune văzut de mintea îngerească;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 6

Cu aripile smeritei cugetări te-ai înălţat către tainele înţelepciunii cereşti şi cu Înţelepciunea mai presus de gând unindu-te, ai cântat fără încetare: Aliluia!

Icosul 6

De mireasma înţelepciunii lui Hristos dorind, ai alergat pe urmele Mirelui ceresc şi ai intrat în cămara cea de nuntă cu candela rugăciunii aprinsă, bucurându-te de harul Celui ce te-a chemat la sfinţenie, spre a fi lăudată de noi aşa:
Bucură-te, cetate de taină a Împaratului puterilor;
Bucură-te, făclie duhovnicească;
Bucură-te, comoară a darurilor Duhului;
Bucură-te, fântână adâncă a rugăciunii curate;
Bucură-te, ceea ce nu te-ai biruit de plăcerile deşarte;
Bucură-te, ceea ce prin smerenie ai înfrânt pe vrăjmaş;
Bucură-te, candelă a rugăciunii pentru toţi cei necăjiţi;
Bucură-te, scut înţelegător al celor ce se nevoiesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, binecuvântare a celor ce păzesc cu smerenie fecioria;
Bucură-te, ceea ce ai călcat peste toate cursele celui viclean;
Bucură-te, ceea ce ai urcat cu nădejde muntele desăvârşirii;
Bucură-te cunună a monahiilor binecredincioase;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 7

Cu o haină de păr aspru, trupul tău cel istovit de nevoinţe duhovniceşti l-ai acoperit, dar sufletul tău l-ai împodobit cu veşmântul virtuţilor, spre bucuria cetelor îngereşti care cântau neîncetat: Aliluia!

Icosul 7

Frigul cel cumplit al nopţii l-ai răbdat, încălzindu-te la focul rugăciunii din candela inimii, iar arşiţa zilei ai suferit-o, adâncindu-te în marea pocăinţei; pentru aceasta, noi, cei lipsiţi de darul rugaciunii şi călători în arşiţa patimilor, aducem ţie cu umilinţă flori de cântări ca acestea:
Bucură-te, ceea ce pentru Hristos ai răbdat asprimea vremii;
Bucură-te, moştenitoare a Raiului desfătărilor;
Bucură-te, rază a pocăinţei lucrătoare;
Bucură-te mărgăritar preadorit al iubitorilor de rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai luat jugul cel bun al lui Hristos;
Bucură-te, icoană a vieţuirii îngereşti;
Bucură-te, poartă a milostivirii lui Dumnezeu;
Bucură-te vas plin de mirul înţelepciunii;
Bucură-te, ceea ce ai biruit înşelăciunea celui rău;
Bucură-te, comoară a darurilor celor cereşti;
Bucură-te, oglindă a vieţuirii celei curate;
Bucură-te, stâlp neclintit al fecioriei;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 8

Cetele îngereşti s-au minunat cum ai alergat pe scara rugăciunii cu smerită cugetare şi ai ajuns la vârful doririlor, la Cel ce te-a întărit în lupta împotriva stăpâniilor întunericului, ca să cânţi Lui cu bucurie: Aliluia!

Icosul 8

Domnul a binevoit să te arate pe tine stâlp de rugaciune pentru toata lumea, rânduindu-te egumenă a maicilor celor ce bine se nevoiau pentru dragostea lui Hristos, aducând ţie rugăciuni ca acestea:
Bucură-te, bună călăuzitoare a turmei tale la limanul Vieţii;
Bucură-te, ceea ce te-ai făcut tuturor pildă de înfrânare;
Bucură-te, ceea ce ai strălucit mai mult decât toţi cu a ta curăţie;
Bucură-te, soare ce luminezi marginile lumii cu razele minunilor;
Bucură-te, cea a cărei dragoste către Hristos nu ţi-a fost răpită de nimic;
Bucură-te, ceea ce ai făcut cinste cinului monahal prin a ta vieţuire;
Bucură-te, ceea ce pe toţi ai adăpat din izvorul înţelepciunii tale;
Bucură-te, ceea ce te-ai depărtat de toată tulburarea lumească;
Bucură-te, ceea ce ai înaintat pe scara rugăciunii;
Bucură-te, ceea ce ai iubit mai mult frumuseţile cereşti;
Bucură-te, ceea ce ai ruşinat pe începătorul răutăţii;
Bucură-te, ceea ce bine ai slujit Arhiereului Celui mare;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 9

Nu ai dat somn ochilor tăi, ostenindu-te cu rugăciunea neîncetată pentru obştea încredinţată ţie, pe care cu smerenie ai călăuzit-o în Împărăţia Stăpânului, Celui neîncetat slăvit de toate puterile cereşti în cântări de: Aliluia!

Icosul 9

Vin şi untdelemn nicicând nu ai gustat, îndulcindu-te de curgerea izvorului rugăciunii neîncetată din grădina inimii pe care bine ai înfrumuseţat-o cu florile virtuţilor, spre odihna Celui ce oarecând la fântână a vorbit cu femeia samarineancă; milostiveşte-te şi spre noi, cei ce alergăm la a ta rugăciune, învrednicindu-ne de auzul glasului preadorit al Celui ce voieşte să fii preamărită de toţi aşa:
Bucură-te, ceea ce te-ai lipsit de toată îndulcirea pământească pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce te-ai hrănit mai mult cu roadele rugăciunii;
Bucură-te, carte a virtuţilor scrisă cu a Duhului condei;
Bucură-te, ceea ce ai alergat spre Lumina Cea nesfârşită;
Bucură-te ceea ce ai moştenit cununa vieţii veşnice;
Bucură-te, ceea ce ai biruit pe vrăjmaş cu arma postirii;
Bucură-te, ceea ce ai ruşinat pe cei ce îţi întindeau curse;
Bucură-te, ceea ce prin smerenie te-ai înălţat la cele cereşti;
Bucură-te, odihna inimilor celor istovite de întristare;
Bucură-te, ceea ce ai revăsat bucurie în sufletele cele împovărate;
Bucură-te, temei al împăcării multora cu Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai adus lui Hristos multe oi rătăcite;
Bucură-te, maica noastră duhovnicească;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc;

Condacul 10

Patruzeci de zile ai stăruit în post asemenea marelui Moise, biruind desăvârşit pe urzitorul răutăţii, de a cărui tiranie păzeşte pe cei ce slăvesc pe Domnul în cântări neîncetate de: Aliluia!

Icosul 10

Trei ani nu ţi-ai ridicat ochii spre cer, urmând smereniei vameşului, dar Soarele dreptăţii strălucea cu putere pe cerul inimii tale, cel împodobit cu toate razele darurilor Duhului, de a căror strălucire învredniceşte şi pe cei ce te cinstesc pe tine aşa:
Bucură-te, ceea ce ai iubit umilinţa vameşului;
Bucură-te, ceea ce ai luat asupră-ţi aspre nevoinţe;
Bucură-te, ceea ce prin răbdare ai biruit pe cel rău;
Bucură-te, scut al mântuirii celor nedreptăţiţi;
Bucură-te, cea ai cărei ochi priveau numai pe Domnul Iisus;
Bucură-te, ceea ce te-ai depărtat cu totul de cele pământeşti;
Bucură-te, ceea ce în mijlocul obştii ai strălucit ca un soare;
Bucură-te, ceea ce ai însetat dupa Izvorul înţelepciunii;
Bucură-te, ceea ce te-ai veselit de ploaia gândurilor smerite;
Bucură-te, carte întru care au încăput tainele rugăciunii;
Bucură-te, ceea ce pe mulţi ai întors pe calea Adevărului;
Bucură-te, ceea ce ne ajuţi a urca pe muntele virtuţilor;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 11

Mirele Hristos a pus pe creştetul tău cununa vieţii îngereşti, că ai vieţuit asemenea celor fără de trup şi multe minuni ai săvârşit spre slava Celui ce neîncetat este închinat de puterile cereşti, care jertfesc neîncetat tămâia cântării: Aliluia!

Icosul 11

Asemenea Mântuitorului, ai vindecat o femeie cu scurgere de sânge, primind-o la izvorul rugăciunilor tale, din care adapă-ne şi pe noi, cei ce însetăm de mântuire şi cădem cu credinţă înaintea sfintei tale icoane, mărindu-te cu evlavie aşa:
Bucură-te, grabnică tămăduire a femeii necăjite;
Bucură-te, ceea ce ai luat putere a izgoni bolile;
Bucură-te, ceea ce te milostiveşti de cei încercaţi în necazuri;
Bucură-te, sprijin al celor aflaţi aproape de prăpastia deznădăjduirii;
Bucură-te, bucuria celor izbăviţi din legăturile bolilor;
Bucură-te, nădejdea celor cuprinşi de valurile durerilor;
Bucură-te, ceea ce împarţi tuturor tămăduiri de la Hristos;
Bucură-te, ceea ce opreşti tulburarea mării necazurilor;
Bucură-te, tămâie a rugăciunilor smerite;
Bucură-te, următoare a minunilor Domnului;
Bucură-te, ceea ce ne povăţuieşti pe toţi către Lumina vieţii;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi a stăpâni pornirile necuviincioase ale trupului;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 12

La racla moaştelor tale şi mai mult s-au revărsat râurile minunilor, că mulţi au aflat vindecare de neputinţe, întoarcere pe cărarea pocăinţei şi împăcare cu Ziditorul a toate, Căruia au cântat cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 12

Obştea ta care te cinsteşte cu evlavie, ocroteşte-o totdeauna sub aripile rugăciunilor tale de toată mânia vrajmaşilor nevăzuţi, ca toţi, întru bucurie duhovnicească să lucreze pământul inimii, aducându-ţi ţie, fericită Maică Elisabeta, roade de cântări ca acestea:
Bucură-te, cetate nebiruită a rugătorilor tăi;
Bucură-te, îmbelşugare preadorită a obştii tale;
Bucură-te, vistierie necheltuită de minuni;
Bucură-te, pildă de înţelepciune cerească;
Bucură-te, cunună a fecioarelor iubitoare de Hristos;
Bucură-te, porumbiţă vestitoare a harului dumnezeiesc;
Bucură-te, ceea ce ai oprit potopul ispitelor;
Bucură-te, candelă nestinsă de rugăciune în mănăstirea ta;
Bucură-te, ceea ce întăreşti pe cei biruiţi de ispite;
Bucură-te ceea ce ne mijloceşti nouă iertare de la Hristos;
Bucură-te ceea ce asculţi rugăciunile celor necăjiţi;
Bucură-te ceea ce te înduri de cei aflaţi pe patul suferinţei;
Bucură-te, Cuvioasă Elisabeta, izvor de minuni pentru cei ce te cinstesc!

Condacul 13

O, Sfântă Cuvioasă Maică Elisabeta, slava monahiilor celor râvnitoare de desavârşire, roagă-te neîncetat Mirelui Hristos, să întărească şi paşii noştri pe calea Vieţii, ca toţi într-un glas al inimii să-I cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori, după care se citeşte iarăşi Icosul 1.

Apoi se cântă Condacul 1.

După citirea Acatistului, rostim rugăciunea:
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


△ Click pentru a merge in partea de sus a paginii △

Viaţa Sfintei Cuvioasei Elisabeta - o altă variantă


    Sfânta Elisabeta a fost originară din cetatea Ieraclea, din provincia Tracia fiind aleasă din pântecele maicii sale pentru a-L sluji pe Hristos. 

    Naşterea ei a fost cunoscută maicii sale prin descoperire dumnezeiască. Din fragedă tinereţe, sfânta a lepădat lumea şi s-a făcut mireasă a lui Hristos, în mănăstirea “Sfinţii Cosma şi Damian” din Constantinopol. Acolo ea a vieţuit în rânduiala îngerească, în ceata de călugăriţe, ostenindu-şi trupul cu post şi nevoinţe ascetice.

    Pentru ostenelile sale a primit de la Dumnezeu darul de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupeşti, ci şi pe cele sufleteşti. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupeşti, iar cu cuvintele şi cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omeneşti, povăţuindu-le spre pocăinţă şi spre toată fapta bună. Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspru, suferind frigul nopţii şi arşita zilei; însă duhul ii ardea totdeauna de văpaia dragostei dumnezeieşti. A fost rânduită egumenă surorilor, aratând mare silinţă şi grija de mântuirea lor. Sfânta se nevoia foarte aspru, nemâncând pâine, ci hrănindu-se numai cu verdeţuri şi cu legume, iar untdelemn şi vin n-a gustat niciodată în toată vremea vieţii sale. De multe ori petrecea în post câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic. Trei ani, urmând sme­reniei vameşului, nu şi-a ridicat ochii cei trupeşti spre cer; iar cu cei sufleteşti totdeauna privea spre Dumnezeu, Iar când înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era luminată de sus cu lumină cerească.

     Sfânta a fost făcătoare de minuni încă din timpul vieţii: a tămăduit o femeie, care avea scurgere de sânge de multi ani; a slobozit oamenii de duhurile necurate şi multe alte minuni a făcut, nu numai în viaţă, ci şi după moarte.

     Sfânta Elisabeta a adormit în pace la anul 540. Iar după fericitul ei sfârşit, mormântul său făcea minuni, dând tămăduiri bolnavilor; căci până şi praful cel luat de pe mormantul ei dăruia vedere orbilor, ca să se slăvească prin dânsa Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinţii Săi.

△ Click pentru a merge in partea de sus a paginii △

Viaţa Sfintei Mucenițe Elisabeta Feodorovna - ducesă a Rusiei - Acatistul si Imagini


     Sora mai mare a viitoarei împărătese ruse, prințesa Elisabeta Feodorovna, sosise în Rusia la vârsta de 20 de ani, pentru a se căsători cu marele Duce Serghie Alexandrovici Roamnov, în anul 1884.

     Mama Elisabetei, femeie inteligentă și înțeleaptă, știuse, înainte de moartea sa timpurie, să insufle copiilor săi principiile creștine și, în mod deosebit, dragostea vie pentru aproapele. La nașterea Elisabetei ea scria reginei Victoria, ruda sa: "Am numit-o Elisabeta pentru că iubim acest nume, Sfânta Elisabeta fiind una dintre strămoașele caselor de Hessa și Saxa." Tânăra prințesă avea cu cine să semene, fapt pe care a știut să-l dovedească. De-a lungul unei vieți începute în cea mai desavârșită fericire și împrejurări dintre cele mai groaznice, ea nu și-a pierdut niciodată minunatul ei curaj, care o însuflețea să-și ajute și să-și slujească aproapele. Inima ei ardea de o milă nesfârșită. Tânăra căsătorită Elisabeta a început să observe și să studieze poporul rus cu finețe și inteligență. Atenția i s-a îndreptat mai ales spre credința ortodoxă, care i-a șlefuit atât de profund caracterul și cultura. A fost foarte repede robită de profunzimea, bogăția și frumusețea Ortodoxiei și s-a hotărât atunci să se boteze în Biserica Ortodoxă, întrucât prin căsătorie, își păstrase confesiunea protestantă. Când și-a înștiințat soțul despre hotărârea sa, acesta nu și-a putut stăpâni lacrimile de bucurie. împăratul Alexandru al III-lea, adânc emoționat de hotărârea nurorii sale, i-a dăruit o foarte prețioasă icoană a Mântuitorului pe care a păstrat-o toată viața. Astfel, ea a devenit și rusoaică, și ortodoxă.

Elisabeta Feodorvna a rămas șapte ani în capitala rusă, pe atunci Sankt-Petersburg, oraș strălucitor, cu o viață mondenă artistică, intelectuală, dar puțin cam îndepărtată de Rusia adevărată și populară.

Pentru a-i fi pe plac soțului său, tânăra femeie aduna în jurul ei toată înalta societate, care nu avea decât cuvinte de laudă la adresa ei, dar acest gen de viață nu o mulțumea. Din cauza poziției sale sociale, era obligată să asiste la toate recepțiile oficiale, dar n-o făcea decât în măsura în care putea să le folosească pentru a săvârși faptele bune pe care le începuse. Când Marele Duce Serghie a devenit guvernatorul Moscovei, ei au părăsit capitala. Elisabeta a avut ocazia, de-a lungul șederii sale în acest oraș, adevărata inimă a Rusiei, să cunoască locurile sfinte și laice ale țării și să se inițieze în tradițiile și în duhul ei.

Foarte repede, toată lumea din Moscova se obișnuise să i se adreseze că să o pună în fruntea a diverse acțiuni și să o aleagă ca patroană pentru tot felul de asociații de binefacere; astfel, încă de la începutul războiului cu Japonia, ea era în fruntea marii mișcări patriotice la care a participat toată suflarea rusă, pentru a ajuta și îngriji răniții. Marea Prințesă s-a dăruit în întregime acestei munci. Lucra cu pricepere oriunde era nevoie și se ocupa de tot ce putea fi folositor soldaților rusi, pentru a le reface forțele și a le aduce puțină mângâiere. Ea nu uita nici de nevoile lor duhovnicești și le aducea capele pe roți pentru a putea fi ținute sfintele slujbe. Dintre realizările Elisabetei Feodorovna, cea mai importantă, fără doar și poate, a fost Organizația feminină a muncii. Creație absolut originală, această operă strângea împreună la lucru toate păturile populației feminine, de la cele mai umile pe scara socială, până la cele mai înalte. Aici toate diferențele sociale dispăreau, topindu-se într-o singură comunitate, însuflețită de dorința de a alina suferințele celor năpăstuiți.

Lucrătoarele voluntare se adunau la palatul de la Kremlin, locuință a Elisabetei, unde fuseseră create ateliere specializate; numai sala tronului nu era ocupată. De dimineața până seara, în timpul războiului, acest stup zumzăitor lucra pentru patrie. Elisabeta se bucura să vadă că marile săli aurite ale palatului de-abia puteau cuprinde mulțimea lucrătoarelor. Moscovitele își adorau Prințesa. Personalitatea ei era atât de strălucitoare, încât chiar și inimile cele mai învârtoșate se înflăcărau de râvna credinței. de îndată ce se apropiau de sufletul sau clocotitor de dragoste și energie. Într-o zi, pe 4 februarie 1905, pe când Prințesa mergea spre ateliere, a auzit deodată pe stradă zgomotul unei explozii violente. Grăbindu-se să ajungă acolo, a zărit un soldat care acoperea cu mantaua sa militară un trup ciopârțit: era al soțului ei. Îngenunchind în zăpadă, Elisabeta a îmbrățișat resturile însângerate ale celui care fusese soțul său. Începând din acea zi n-a mai mâncat niciodată carne. În această încercare, măreția sufletului Elisabetei a fost pricină de admirație pentru toți. Ea a găsit puterea de a-l cerceta în închisoare pe asasinul bărbatului ei. I s-a deschis ușa celulei și a intrat înăuntru.

- Cine sunteți dumneavoastră? a întrebat cel închis.
- Văduva lui, a răspuns ea. De ce l-ați ucis?
- Nu voiam să vă ucid, a replicat el. V-am văzut de mai multe ori cu el și deși aveam bomba pregătită, nu am aruncat-o, pentru că erați acolo.
- Și nu v-ați gândit că ucigându-l, mă ucideți și pe mine?!

Atunci Elisabeta i-a explicat criminalului toată grozăvia faptei sale, după care i-a dat o Evanghelie, rugându-l s-o citească. Nădăjduia că el va putea să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu și să capete iertarea. Voia să salveze astfel un suflet de la moarte.
- Voi citi această carte dacă îmi promiteți să citiți povestea vieții mele, relua criminalul. Veți înțelege atunci de ce mi-am ales drept țel distrugerea tuturor celor care se opun principiilor noastre anarhiste.
După terminarea vizitei, Elisabeta a așezat Evanghelia pe masă și a plecat cu nădejdea că, indiferent de împrejurări, Dumnezeu este atotputernic, ca să facă minuni atât spirituale, cât și materiale. Prințesa l-a cercetat și pe vizitiul soțului ei care se stingea din cauza rănilor primite în urma atentatului. Întrucât acesta i-a cerut să-i dea vești despre "Ducele Serghie", ea i-a răspuns cu simplitate: - El m-a trimis aici.

Elisabeta puse să se graveze pe crucea ridicată în stradă, pe locul unde murise Marele Duce, rugăciunea Mântuitorului Hristos: "Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac!". Drama trăită de Marea Prințesă a făcut-o să renunțe pentru totdeauna la viața pe care o dusese; singura ei mângâiere a rămas contemplarea lui Dumnezeu Cel nevăzut. Convinsă de înșelăciunea bunurilor acestei lumi, a slavei și ispitelor sale, ea a pus capăt vieții mondene, pentru a se pune numai în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui; ceea ce, pentru mulți din cei ce o cunoscuseră, a constituit un subiect de mirare, ba chiar aproape de sminteală. Nici lacrimile prietenilor săi, nici disprețul, nici ironiile și bârfele celorlalți nu au putut s-o oprească din drumul ales. După ce a păstrat îndelung doliu în rugăciune și meditație, a părăsit palatul pentru a locui într-o clădire unde nu și-a rezervat decât trei mici încăperi. În această locuință modest mobilată, Marea Prințesă dormea pe un pat de lemn fără saltea.

Înainte de a se retrage astfel, își împărțise în trei părți bijuteriile de mare preț. Prima parte a dăruit-o Tezaurului, a doua a împărțit-o membrilor familiei sale, iar pe a treia, cea mai importantă, a dat-o Comunității pe care o întemeiase.

Această Comunitate de surori laice care luase numele de "Comunitatea Martei și Mariei" își propunea, după cum o arată și numele, să unească în chip armonios, ca în casa lui Lazăr și a surorilor sale, toți trei mult iubiți de Hristos, lucrarea Martei și rugăciunea Mariei, așezată la picioarele Mântuitorului, pentru a-I asculta cuvintele dătătoare de viață. Această acțiune avea drept scop să-l slujească pe Dumnezeu și pe aproapele prin rugăciune și faptă. Comunitatea s-a mărit repede, adunând surori din toate mediile sociale. Regulile ei interne erau aproape monahale, activitatea ei externă - diversă. Surorile se ocupau în mod deosebit cu îngrijirea orfanilor și a copiilor abandonați, atât de numeroși în cartierele mărginașe ale unui oraș atât de mare, ca Moscova.

Marea Prințesă a înființat pentru tinerele muncitoare și un cămin unde puteau să locuiască foarte ieftin, aproape gratuit, ceea ce le ferea de primejdiile străzii. Așezământul a organizat și consultații și îngrijiri gratuite pentru bolnavi, precum și cursuri pentru infirmiere; în timpul marelui război el a avut propriile ambulanțe și spitale pentru răniți. Surorile îi vizitau pe bolnavi la domiciliu, le făceau curățenia și menajul, se ocupau de copii îngrijindu-i, aducând pretutindeni bucurie și pace. Micul spital particular înființat de Elisabeta s-a făcut repede cunoscut prin îngrijirile deosebite acordate bolnavilor, de aceea spitalele din Moscova trimiteau aici cazurile disperate. Ducesa nu se cruța, și dacă trebuia făcut vreun pansament mai complicat, ea era cea care se ocupa de el. Astfel a fost văzută îngrijind o bolnavă cu cangrenă, care fusese arsă din cauza răsturnării unei sobe cu petrol.

De două ori pe zi îi făcea bolnavei un pansament care dura mai mult de două ore și toată rochia îi era impregnată cu mirosul greu al rănilor, dar, în cele din urmă, bolnava a fost salvată, spre stupefacția medicilor, care i-au recunoscut Ducesei minunatele însușiri de asistentă de chirurgie, calmă și atentă la toate. "Comunitatea Marta și Maria" avea grijă să aducă bolnavilor și celor în suferință, pe lângă un ajutor material, și unul sufletesc. Prințesa Elisabeta nutrea proiectul de a pregăti surori special pentru a-i vizita pe bolnavii aflați pe patul de moarte, pentru a-i încuraja și a-i pregăti să moară creștinește. Ea găsea îndreptățit faptul că un creștin aflat în pragul morții trebuie să fie prevenit că să poată să se pregătească din timp pentru această plecare, și că a-i ascunde gravitatea bolii este o nedreptate revoltătoare. A te pregăti pentru moarte nu înseamnă a grăbi moartea, și Dumnezeu Cel atotputernic și iertător poate foarte bine chiar să-i prelungească viața bolnavului. Ocupat cu săvârșirea atâtor fapte bune și cu rugăciunea permanentă, sufletul Marii Prințese se înălța duhovnicește pe măsură ce jertfa ei sporea tot mai mult, devenind totală. În ciuda acestor activități neîncetate, această minunată femeie găsea mereu timp să facă tot mai multe.

În cămăruța ei, aproape goală, ea nu dormea adesea decât două, trei ore pe noapte, pe patul ei de scânduri, sacrificându-și puțina odihnă pentru a primi, când era nevoie, prieteni aflați în necaz, pe care îi mângâia. La miezul nopții ea se trezea pentru a merge să se roage în biserică, apoi străbătea întreg spitalul, petrecându-și uneori restul nopții la căpătâiul vreunui bolnav grav, pentru care ea găsea totdeauna cuvinte de mângâiere sau de nădejde care îi dădeau curaj. Dacă bolnavul era într-o stare foarte gravă, se întâmpla adesea să moară în bratele ei. Potrivit evlaviosului obicei al Bisericii Ortodoxe, lângă trupul neînsuflețit sunt citiți fără întrerupere psalmi, până în momentul înmormântării; călugărițele erau cele care făceau această lectură plină de milostenie în micuța capelă din gradina spitalului și, uneori, în timpul nopții, putea fi auzită vocea Elisabetei, citind la rândul ei din Psaltire. 
Printre numeroasele opere de binefacere create de Marea Ducesă trebuie citat și sanatoriul pentru femei sărace, grav bolnave de tuberculoză. Elisabeta iubea în mod deosebit acest așezământ pe care-l vizita de două ori pe săptămână. Ca o mamă plină de iubire se lăsa îmbrățișată de bolnavii care nu se gândeau la pericolul unei contaminări. În această instituție publică, înconjurată de o mare gradină și în interior mobilată plăcut, bolnavii primeau numeroase mici atenții care le îndulceau ultimele clipe de viață. Nu doar o dată, în timp ce-și dădeau sufletul, bolnavii își încredințau copiii Ducesei, murmurându-i:
- Nu vă mai am decât de dumneavoastră pe lumea asta!

În pofida activității sale neîntrerupte pentru acțiunile Comunității, Elisabeta nu uita interesul pe care se angajase să-l poarte și altor așezăminte, și în primul rând, "Misiunii ruse" de la Ierusalim.

Această asociație ortodoxă fusese întemeiată de soțul ei, Marele Duce Serghie. După moartea acestuia, ea a devenit președinta Asociației. "Misiunea rusă" ocrotea mănăstirile rusești din Palestina și organiza pelerinaje în Țara Sfântă, care le permiteau chiar și celor mai sărmani să meargă o dată în viață să se închine la Sfântul Mormânt. Elisabeta cunoștea Locurile Sfinte. Fusese acolo cu soțul ei în 1888 pentru sfințirea bisericii rusești Sfânta Maria Magdalena din Ghetsimani, construită cu evlavie în amintirea țarinei Maria, soția lui Alexandru al II-lea. Ea și-ar fi dorit mult să se întoarcă într-o zi în pelerinaj la Ierusalim, dar nu avea deloc timp. Elisabetei îi plăcea mult măreția slujbelor religioase din Biserica Ortodoxă, care te fac sa simți cu atâta putere că Domnul nu este numai un Dumnezeu al dragostei, ci și un Dumnezeu al frumuseții. Îi plăceau vechile tradiții locale și vechiul stil architectural și iconografic, mai curat, mai spiritual, mai mistic decât cel al timpului sau. A pus să se construiască mai multe biserici în acest stil, atât de profund religios.

Ziua de 2 aprilie 1910 a avut o mare importanță în viața Ducesei Elisabeta. Împreună cu treizeci din surorile sale laice, ea s-a călugărit și a depus voturile monahale. Această minunată ceremonie a lăsat în sufletul tuturor o amintire de neșters. Fosta prințesă de Hesse și Marea Ducesă a Rusiei părăsea definitiv lumea în care jucase un rol atât de mare, pentru a intra într-o lume încă și mai mare.

Dându-i schima, episcopul i-a spus noii călugărițe: "Acest veșmânt vă smulge din lume și lumea se va îndepărta de dumneavoastră, dar la timpul cuvenit va depune mărturie pentru faptele bune care vor străluci întru Slava Sa înaintea Celui Veșnic". Ducesa, devenită Maica Elisabeta, a rămas la cârmuirea noii mănăstiri și a acțiunilor ce țineau de acest lăcaș.

În zadar încerca să fugă de privirile lumii, nimeni n-o putea confunda. Ea unea feminitatea cu fermitatea bărbătească, bunătatea ei nu degenera în slăbiciune, iar ochii ei nu erau orbi. Pe lângă cinste și curăție, deținea și prețiosul dar al dreptei judecăți; judeca oamenii și lucrurile cu exactitate.

Iată că sosi și anul 1914; începuse Primul război mondial. Ca și ceilalți, Maica Elisabeta se puse în slujba țării pentru a îngriji răniții. Inimile sunt înălțate de un minunat avânt de mărinimie și de milă; jertfele sunt mari, dar nădejdea încurajează. Credincioasă cuvântului dat, Rusia va birui împreună cu țările prietene. Dreptatea va domina, lumea va renaște!

Dar, din umbră, dușmanul stă la pândă! Anarhiștii, spionii, teroriștii, toți cei care Îl urăsc pe Dumnezeu și adevărul Lui se pun pe lucru. Veștile false, intrigile, calomnia acoperă țara ca o ceață. Maica Elisabeta însăși este acuzată că trădează Rusia. Cu timpul crește dezordinea, începe foametea, revolta vuiește, totul se clatină. Începe revoluția. Aceasta trece rapid din mâinile celor care-și iubesc încă patria, dar își fac iluzii, în mâinile celor care vor să-și șteargă țara de pe harta lumii, pentru a o înlocui cu un regat universal mitic, condus de ei.

La 1 martie 1917, o gloată care răcnește și amenință se îndreaptă spre mănăstire pentru a o asedia. Maica Elisabeta, stareța, îi întâmpină pe agresori și îi întreabă ce vor.
- Am venit să vă arestam pentru că ascundeți aici arme și chiar spioni germani, i-au spus conducătorii acestora.
- Intrați, le-a zis ea. Alegeți cinci oameni de-ai voștri și puneți să percheziționeze peste tot.
- Îmbrăcați-vă și urmați-ne, i-au spus acei nesăbuiți.
- Eu sunt stareța mănăstirii și trebuie mai întâi să dau dispoziții surorilor mele și să-mi iau rămas bun, le spuse Maica Elisabeta; după care le chemă pe toate călugărițele în biserică pentru rugăciunile de rămas bun.
- Lăsați-vă armele și intrați în biserică, le spuse ea anchetatorilor, începem rugăciunile.
După terminarea lor, Elisabeta se îndreptă spre crucea pe care o ținea preotul pentru a o săruta; îi invită pe revoluționari să facă la fel. Influențați de calmul ei desăvârșit, aceștia o ascultară și sărutară crucea.
- Acum mergeți și căutați ceea ce credeți că veți găsi aici. Părintele Mitrofan Serebanski îi însoți pe revoluționari, dar ei ieșiră foarte repede către mulțimea zgomotoasă adunată afară.
- Nu e decât o mănăstire, nimic altceva!, strigară ei.
Unul dintre anchetatori, se pare un student, surprins de liniștea și simplitatea vieții călugărițelor, ramase puțin că să vorbească cu Maica Elisabeta despre ceea ce deosebește idealul socialist de idealul creștin.
- Poate că mergem spre același tel, dar prin mijloace diferite, spuse el în cele din urmă, fără să înțeleagă marea diferență.
Întrucât maicile își felicitau stareța pentru fericitul deznodământ al percheziției, Maica Elisabeta le răspunse simplu:
- Se vede că nu suntem încă vrednice să primim cununa martiriului.
Totul se liniști pentru o vreme. Din partea guvernului revoluționar, mai mult sau mai puțin moderat, au sosit niște delegați care s-au scuzat față de Maica Stareță pentru perchezițiile pe care le făcuseră și au lăsat să se înțeleagă că anarhia crește. I-au cerut să se stabilească la Kremlin, unde le-ar fi fost mai ușor să o ocrotească, dar ea le-a răspuns că nu părăsise Kremlinul pentru a se întoarce din nou acolo sub presiunea forțelor revoluționare.
- Dacă vă este greu să mă apărați, abandonați această încercare de acum înainte!, le-a spus ea.
Maica Elisabeta a continuat să locuiască în mănăstire, să-i îngrijească pe răniți în spitalul ei, să-i hrănească gratuit pe săracii înfometați. Furia mulțimii iritate nu trezea în sufletul ei nici o mânie.
- Poporul este ca un copil, spunea ea cu blândețe, el este tulburat de dușmanii Rusiei. În acest sens ii scria unei prietene: "Văzând Rusia noastră mult iubită, complet dezorganizată, trebuie să spunem: Facă-se voia Ta, Doamne!".
"Amintiți-vă că toate puterile iadului nu vor putea răsturna Biserica Ortodoxă Rusă care dăinuie încă și va dăinui până la sfârșitul lumii. Cei care pot crede fără să șovăie vor vedea această lumină de neprețuit strălucind chiar în toiul furtunii. Dumnezeul care pedepsește este și Dumnezeul care iubește. Dacă noi credem în suprema jertfa a lui Dumnezeu-Tatăl, Care Și-a trimis Fiul la moarte și L-a înviat pentru mântuirea noastră, noi vom simți în același timp prezența Duhului Sfânt binecuvântându-ne calea, și bucuria noastră va fi veșnică, chiar dacă inimile și mințile noastre omenești, atât de mărginite, trebuie să treacă prin încercări cumplite".
Marea Ducesă de altădată a refuzat în mai multe rânduri invitațiile care i se făceau prin intermediul ambasadorilor și delegațiilor oficiale, de a părăsi Rusia pentru a merge în străinătate. A răspuns întotdeauna că se hotărâse să împartă aceeași soartă cu poporul ei.

În anul 1918, bolșevicii, aflați de acum la putere, au venit la ea într-o zi și i-au ordonat pe neașteptate să părăsească Moscova pentru a merge la Ekaterinburg, unde urma să întâlnească familia țarului. Maica Elisabeta a cerut un răgaz de două ceasuri pentru a se pregăti, dar ei au refuzat-o. Lăsându-și surorile înlăcrimate, a plecat cu escorta soldaților letoni, însoțită de credincioasa ei ucenică, Varvara. Ajunsă la Ekaterinburg nu i s-a permis nici măcar să-și vadă sora, pe țarină.

Maica Elisabeta a trecut prin momente foarte grele, fiind păzită de soldații rusi și letoni, care erau extrem de grosolani; apoi viața i-a fost puțin alinată atunci când au așezat-o într-o mănăstire din ținut, unde participă la slujbele religioase.
În primăvara anului 1918, Roșii l-au adus la Ekaterinburg pe Marele Duce Serghie Mihailovici Romanov și pe servitorul acestuia, F. R. Rémčs, și pe prinții Ivan, Constantin și Gheorghe Romanov și pe prințul Vladimir, în vârstă de 20 de ani.
Ocupând o singură cameră dintr-un hotel murdar, aceștia erau prost îngrijiți și rău hrăniți. Puteau totuși să se plimbe puțin pe stradă și să primească uneori prieteni. La sfârșitul lunii mai, Maica Elisabeta a fost dusă împreună cu prinții într-un orășel din împrejurimi, Alopaievsk, unde au fost instalați într-o școală, sub o pază severă. Maicii Elisabeta i se îngăduise să meargă la biserică. Putea să lucreze în gradină, desena, dar mai ales, se ruga mult. I se aducea hrana în cameră; ceilalți prizonieri mâncau toți împreună. A putut chiar să intre în legătură cu locuitorii din ținut. A primit ca dar de la aceștia un ștergar de baie lucrat dintr-o pânză groasă, brodată cu flori albastre, și însoțit de o scrisorică cu ortografie simplă, în care se spunea: "Maică Mare Ducesa Elisabeta Feodorovna, nu refuza sa primești acest dar, după vechiul obicei rusesc: "Pâinea și sarea", al credincioșilor supuși ai Țarului și ai patriei. Țăranii din comuna Alopaievsk, satul Verkoturie".
În felul acesta au trecut câteva săptămâni. Maica Elisabeta a reușit să trimită câteva cuvinte de mângâiere iubitelor sale surori din Moscova. În noaptea de 18 iulie, prizonierii au fost treziți deodată și transportați lângă o fostă mină părăsită, situată la vreo doisprezece kilometri depărtare de Alopaievsk, numită Nijnia Selinskaia. Au fost coborâți pentru a-l împușca pe Marele Duce Serghie Mihailovici; după care ceilalți prizonieri, legați la ochi, au fost aruncați de vii în fundul minei, în care ucigașii au aruncat cu grenade și alte proiectile.
Mina avea aproape șaizeci de metri adâncime, dar trupurile Maicii Elisabeta și cel al prințului Ivan Constantinovici au fost găsite pe o buză a unui tăpșan, la șaisprezece metri adâncime. Examinându-se apoi trupurile lor s-a observat că nobila femeie, deși grav rănită, reușise să improvizeze totuși un pansament prințului Ivan. Nu departe de locul unde se odihnea ea, au fost găsite doua grenade neexplodate. La piept călugărița purta o icoană a Mântuitorului. Se știe că ea n-a murit repede, iar în orele care au urmat acestei crime, din adâncurile minei s-au înălțat cântări de rugăciune. Un țăran care trecea pe acolo le-a auzit. Cuprins de groază, a mers în galop până la frontul unde se afla Armata albă pentru a le duce această veste.

De îndată ce au putut să ajungă la mină, soldații albi au coborât înăuntru; n-au mai găsit acolo decât cadavre. În timpul lungilor sale ceasuri de agonie, Sfânta Martiră înălțase către Dumnezeu rugăciuni pentru odihna sufletelor celor ce au împreună-pătimit cu ea și laude de mulțumire și de recunoștință, după care tăcu, lăsându-i pe îngeri să-i continue cântarea. Ea primea acum cununa martiriului de care nu se crezuse vrednică, de la dătătorul cununilor mucenicesti, Hristos-Dumnezeu.

Doi dintre participanții la masacrul de la Alopaievsk, care s-au încrezut prea mult în tăria nervilor lor, și-au pierdut mințile imediat după săvârșirea crimei. Organizatorul masacrului, anume Smolkinov, sosise la Ekaterinburg având pe cap chipiul Țarului, fapt care-l umplea de mândrie. Legîtura dintre masacrul familiei imperiale la Ekaterinburg și crima de la Alopaievsk nu lasă nici o urmă de îndoială. Cu siguranță, acestea avuseseră loc din ordine venite de sus.

Între 1917 și 1918 au fost ucise șaptesprezece persoane din familia Romanovilor. Amiralul Kolceak, comandantul Armatei Albe, a organizat pe 1 noiembrie 1918 slujbe de îmmormântare solemne pentru Maica Elisabeta și tovarășii săi în catedrala de la Alopaievsk, pe care o luaseră înapoi de la bolșevici.

În iulie 1919, în momentul noii ofensive roșii, trupurile au fost exhumate și duse mai întâi la Irkutk, de unde, pe 28 februarie 1920, au fost transportate cu trenul spre China. În momentul sosirii sicrielor la granița ruso-chineză, o trupă de bolșevici s-au năpustit asupra trenului și a reușit să arunce pe calea ferată sicriul prințului Ivan Constantinovici. Soldații chinezi au intervenit în grabă pentru a opri această profanare. Pe 3 aprilie, la Pekin, după o slujbă de pomenire, sicriele au fost coborâte în cripta Bisericii Sfântul Serafim de Sarov, aparținând cimitirului Misiunii ruse (în prezent totul este distrus).

Prin grija marchizei de Milford-Haven, sora sa mult iubită, rămășițele pământești ale Maicii Elisabeta și cele ale credincioasei sale ucenice, Varvara, au plecat spre Sanghai, apoi prin Suez spre Palestina.

În 15 decembrie 1920, la Ierusalim, autoritățile engleze, numeroasa colonie rusă, clerici rusi și greci, înconjurați de o mare mulțime de locuitori din ținut, primeau cu cinste rămășițele pământești ale celor doua prietene martire. A doua zi au avut loc funeraliile, celebrate de bătrânul, cuviosul și renumitul patriarh al Ierusalimului, Damian, asistat de un cler numeros, după ce rămășițele pământești ale celor două călugărițe venite de la o așa de mare depărtare, au fost coborâte în cripta bisericii Sfânta Maria Magdalena, a mănăstirii ruse din Ghetsimani, unde odihnesc până astăzi.

Venită în Ierusalim cu soțul ei în 1888, pentru a sfinți această biserică, Maica Elisabeta, fosta Mare Ducesă a Rusiei, revenea în sfârșit aici, pentru a se odihni în pacea Domnului. Ce răsplată mai bună putea să îi dea Dumnezeu celei care dorise atât de mult să revadă Locurile Sfinte, atât de iubite de ea, decât aceea de a se odihni în Pământul nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, pe care Îl iubise mai mult decât orice pe lume, jertfindu-I-se până la sfârșit cu fierbinte și nemărginită dragoste.

În anul 1992, Sfânta Elisabeta Feodorovna a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Rusă cu numele de Sfânta Nouă Muceniță Elisabeta.

Protoiereul Mihail Polski
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

△ Click pentru a merge in partea de sus a paginii △

Icoana Maicii Domnului "Prodromiţa" - icoana nefăcută de mâini omeneşti


Icoana Maicii Domnului Prodromiţa se află în Schitul Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Între icoanele nefăcute de mâini omeneşti se numără şi această icoană a Maicii Domnului ce se cheamă "Prodromiţa", zugrăvită în chip minunat în anul 1863, în Ţara Românească.
În acel an, Părinţii Nifon şi Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfântul Munte Athos, mergând în ţara pentru trebuinţele schitului, aveau în inima lor o mare dorinţă pentru o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care să fie aşezată în biserica cea nouă, după cum mai toate mănăstirile Sfântului Munte au câte o icoană făcătoare de minuni.
Deci aflându-se Părinţii Nifon şi Nectarie în Iaşi, au început a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit şi cu viaţă plăcuta lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Născătoarei de Dumnezeu. Şi au găsit un zugrav bătrân, Iordache Nicolau, cu care s-au învoit să le facă această icoană, după modelul primit de la părinţi. Însă s-au tocmit ca să lucreze numai cu post, adică: de dimineaşă până când va flămânzi să nu ia nimic în gură, iar după-masă să nu mai picteze, ci alt lucru să facă până a doua zi, urmând această rânduială până la terminarea ei. Bătrânul zugrav primi învoiala cu toată evlavia şi mulţumirea.
Iată ce scria el, în 29 mai 1863, despre zugrăvirea icoanei cea cu dumnezeiască minune săvârşită, într-o scrisoare păstrată în arhiva Schitului Prodromu:

"Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, şi în vremea lucrului a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: după ce am terminat veşmintele, după mesteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez faţa Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mâna întâia şi a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. Şi aşa, făcându-se seara, m-am culcat mâhnit, nemâncand nimic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; şi când m-am dus să mă apuc de lucru, o! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvârşit, precum se vede. Eu văzând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi greşeala am facut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."

O caracteristică a acesteia este faptul că icoana, cercetata la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credinţa cum că Sfintele Feţe au fost pictate miraculos de mâna nepământească.

Prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de întreaga noapte.

△ Click pentru a merge in partea de sus a paginii △

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa


Troparul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu, pururi Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm, mulţumind. Căci printr-însa dăruieşti celor credincioşi cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată.

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Icosul 1

Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 2-lea

Vrând stareţul Nifon să dobândească o icoană făcătoare de minuni pentru Schitul românesc Prodromu, a căutat un iconar care să vrea să păzească o rânduială aspră de nevoinţă şi rugăciune când picta, şi, bucurându-se că a aflat un zugrav râvnitor, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Întristându-se părinţii Nifon şi Nectarie că iconarul nu reuşea să isprăvească de zugrăvit icoana ta, pe neaşteptate au fost chemaţi: „Să trimiteţi degrabă să ia sfânta icoană, care singură s-a zugrăvit, căci lume multă s-a adunat privind la minunea sfintei icoane”. Şi pentru aceasta îţi zicem:
Bucură-te, că iconarul sfintele feţe să le picteze nu a reuşit;
Bucură-te, că osteneala i-ai primit şi nevoinţa i-ai răsplătit;
Bucură-te, că, neterminând să picteze icoana, a aflat-o desăvârşită;
Bucură-te, că de lucrarea ta mintea noastră este covârşită;
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost;
Bucură-te, că tainelor tale inimile noastre le faci adăpost;
Bucură-te, că iconarul a scris minunea care s-a întâmplat;
Bucură-te, că mărturia lui până astăzi ni s-a păstrat;
Bucură-te, că de cuvintele sale credincioşii nu s-au îndoit;
Bucură-te, că în casa lui lume multă să ţi se închine a venit;
Bucură-te, lumină, a părintelui Nifon sfântă dorire;
Bucură-te, a nădejdii sale neclintită răsplătire;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 3-lea

Precum s-a mirat Sfântul Alipie de la Pecerska atunci când în chilia sa a venit îngerul şi a pictat în chip minunat icoana Adormirii Maicii Domnului, aşa s-a mirat şi iconarul Iordache văzând cum chipul Maicii Domnului şi cel al Fiului ei, pe care nu le terminase, fuseseră plinite nu de mână omenească, şi uimindu-se I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Auzind mitropolitul marea minune care se făcuse în Iaşi, a venit cu preoţii să ţi se închine cu evlavie şi a mărturisit: „Cu adevărat, mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa”, şi pentru aceasta cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că apa cea vie şi fără de moarte o ai revărsat;
Bucură-te, că boierul pentru fiul său care zăcea ţi s-a rugat;
Bucură-te, că bolnavul luând agheasmă s-a vindecat;
Bucură-te, că fiul împreună cu tatăl său ţi s-au închinat;
Bucură-te, că pe lepros l-ai tămăduit când agheasmă a băut;
Bucură-te, că îndată lepra de pe el ca nişte solzi a căzut;
Bucură-te, că omul care avea albeaţă pe ochi vedere a dobândit;
Bucură-te, că şirul tămăduirilor tale nici până astăzi nu s-a oprit;
Bucură-te, că pe cei părăsiţi de doctori din paturi îi ridici;
Bucură-te, că neputinţele noastre cu prisos de har le vindeci;
Bucură-te, luminarea preoţilor şi cinstea ierarhilor;
Bucură-te, că îi înţelepţeşti pe urmaşii apostolilor;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 4-lea

Neputând părinţii să scrie minunile pe care le auziseră, pentru că erau covârşiţi de credincioşii care le cereau să se roage pentru ei, au mărturisit însă noianul minunilor cu glas de bucurie, şi, pregătindu-se de călătoria spre Sfântul Munte, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Mult au avut de mers părinţii prodromiţi, dar multe au fost şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, că în fiecare oraş în care a ajuns icoana poporul a venit să ţi se închine cu credinţă, şi cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit apostoli ai harului tău, cântându-ţi:
Bucură-te, bucuria noastră, nădejde neînfruntată;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc le găteşti răsplată;
Bucură-te, că împreună cu icoana ta ai călătorit;
Bucură-te, că la fiecare popas semnele tale au strălucit;
Bucură-te, că după plecarea icoanei ele nu se împuţinau;
Bucură-te, că în minţile oamenilor minunile vii rămâneau;
Bucură-te, că celor trudiţi şi împovăraţi le eşti apărătoare;
Bucură-te, că de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi le eşti îngrăditoare;
Bucură-te, că ai surpat jugul minciunii şi năvălirea diavolilor;
Bucură-te, roabă aleasă a Domnului şi stăpână a tuturor;
Bucură-te, Fecioară, a Împărăţiei cerurilor mireasmă;
Bucură-te, pecete pusă pe a inimilor noastre mahramă;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 5-lea

S-a mâhnit femeia cea bolnavă că nu putea să meargă să se închine icoanei care izvora tămăduiri, dar Fecioara preaslăvită i s-a arătat în vis, poruncindu-i să se scoale degrabă şi să meargă să ia binecuvântarea mult dorită. Şi, pornind la drum, îndată s-a arătat desăvârşit sănătoasă, pentru care I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Tămăduindu-se femeia cea bolnavă, nu s-a lenevit să meargă să se închine sfintei tale icoane, vrând să mărturisească tuturor că se vindecase. Şi ajungând la icoana ta, a dat mărturie că o văzuse de mai înainte în vis şi a vestit mulţimii cum a dobândit tămăduire, iar preoţii şi credincioşii ţi-au cântat:
Bucură-te, ceea ce credinţa femeii bolnave o ai răsplătit;
Bucură-te, ceea ce de visele înşelătoare ne-ai ferit;
Bucură-te, că prin icoana ta multe şi felurite minuni ai săvârşit;
Bucură-te, că în casa învăţătorului puţin credincios să fie dusă nu ai primit;
Bucură-te, că el de două ori a trimis trăsura după odor, dar părinţii să i-l dea nu au voit;
Bucură-te, că mai potrivit să vină închinătorul la icoană au socotit;
Bucură-te, că a treia oară trimiţând acela trăsura s-a arătat minunea ta;
Bucură-te, că oricât s-au străduit părinţii nu au reuşit să ia icoana;
Bucură-te, că până la trăsură patru oameni să o ducă cu greu au putut;
Bucură-te, că împotrivirea ta s-a cunoscut când tocul icoanei s-a desfăcut;
Bucură-te, că de la zgomotul mare oamenii şi caii s-au înspăimântat;
Bucură-te, că l-ai smerit pe învăţătorul care avea cugetul de necredinţă întunecat;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 6-lea

În Biserica Sfinţilor Împăraţi din Galaţi, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creştinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când a văzut-o pe Maica Domnului privindu-l cu asprime din icoană, şi, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeieşti, ca să nu îşi agonisească osândă, ci toţi să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minţii şi întărire în credinţă:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavoleşti agonisim folos;
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios;
Bucură-te, că prin schimbarea feţei tale din icoană l-ai mustrat;
Bucură-te, că pricepându-şi greşeala minunile tale le-a trâmbiţat;
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor;
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioşilor;
Bucură-te, că din îndreptarea sa şi alţii s-au folosit;
Bucură-te, că nu pierderea, ci înţelepţirea lui ai dorit;
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăinţă;
Bucură-te, a binecredincioşilor slăvită biruinţă;
Bucură-te, că celor ispitiţi de necredinţă le ajuţi;
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îţi sunt bineplăcuţi;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 7-lea

Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică, şi i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia şi-a adus aminte de vestea minunilor Prodromiţei şi rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viaţă, se va boteza împreună cu toţi cei din casa ei, şi Îi va zice lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Pregătind laţul pentru femeie, fără să vrea sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, iar evreica a văzut lucrarea Maicii Domnului şi a crezut cu toţi cei din casa ei, făcându-se pildă pentru toţi cei din neamul evreiesc, pentru păgâni şi pentru necredincioşi. Şi prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Hristos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care eşti nădejdea celor deznădăjduiţi:
Bucură-te, că vestea minunilor tale şi printre evrei s-a răspândit;
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele şi-a amintit;
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită;
Bucură-te, că ai vrut să lepede credinţa ei cea greşită;
Bucură-te, că viaţa i-ai salvat în ceasul de pe urmă;
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă;
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul;
Bucură-te, că datorită ţie peste casa ei a strălucit harul;
Bucură-te, că dreapta credinţă prin tine se întăreşte;
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuţeşte;
Bucură-te, spre Biserica lui Hristos far călăuzitor;
Bucură-te, ceea ce calci şerpii rătăcirilor şi eresurilor;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 8-lea

Din rânduială dumnezeiască a venit icoana la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul voia să păstreze icoana în ţara în care s-a făcut minunea, dar Maica Domnului a adus-o în grădina ei duhovnicească, ferindu-i pe părinţi de ispitele drumului, şi ei I-au cântat Celui ce îi păzise în călătorie: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Ai binecuvântat prin venirea ta schitul athonit şi, aşezând-o pe ea nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Botezător, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toţi cei ce au venit să se închine ţie, monahi, preoţi, ierarhi şi mireni de toate neamurile, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare;
Bucură-te, că obştile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare;
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaştem lucrarea lor;
Bucură-te, că prin icoana Portăriţa eşti Poartă a mănăstirii ivirilor;
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului;
Bucură-te, că eşti Călăuzitoarea obştii Xenofontului;
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului;
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale e vădit;
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ţi l-a auzit;
Bucură-te, că în faţa icoanei ţi-au cerut ajutor stareţii Pantocratorului;
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 9-lea

Zăcând de trei săptămâni topit de boală şi nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Prodromiţa a fost adusă în schit şi, cerând să fie dus în faţa ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie şi, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veşnice. Şi noi, învăţându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi în puterea rugăciunilor tale, îţi zicem cu umilinţă:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat cererile;
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferinţele;
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit;
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârşit;
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învăţat;
Bucură-te, că evlavioşii tăi robi au sfârşit binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriţi;
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinţii întru Domnul adormiţi;
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim;
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Hristos trăim;
Bucură-te, a cărţilor Cuvioşilor Părinţi tainică tâlcuire;
Bucură-te, a treptelor căii împărăteşti propovăduire;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 10-lea

Crezând minţii sale şi lepădând ascultarea, monahul Serghie a căzut în înşelare, iar prin arătarea drăcească s-a îmbolnăvit, zăcând ca un mort, şi abia după trei zile s-a sculat, slăbit fiind şi rămânând fără auz. Dar, aducându-l părinţii la icoana făcătoare de minuni, îndată s-a tămăduit de surzenie, şi atunci toată obştea I-a cântat Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ascultătoare a Fiului tău ai fost, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea smereniei i-ai călăuzit pe monahi, cerându-le ascultare de povăţuitorii lor. Izbăveşte-i de înşelări şi de ispite pe monahii şi pe mirenii iubitori de nevoinţă, ca să îţi cânte ţie aşa:
Bucură-te, că părinţii au nădăjduit că monahul Serghie va fi tămăduit;
Bucură-te, că de surzenie l-ai scăpat şi de mândrie l-ai izbăvit;
Bucură-te, că, pătimind el pentru mândria sa, nu l-ai lepădat de la faţa ta;
Bucură-te, că, ridicându-se din iadul înşelării, şi-a înţeles greşeala;
Bucură-te, că din suferinţe a înţeles osânda neascultării;
Bucură-te, învăţătoare a ascultării şi Maică a îndurării;
Bucură-te, a celor apăsaţi de ispitele pierzătorului de suflete alinare;
Bucură-te, a celor legaţi de lanţurile diavolului dezlegare;
Bucură-te, că meşterul care se îndrăcise a fost izbăvit de duhul care îl muncea;
Bucură-te, că în faţa icoanei tale i s-au citit rugăciuni şi el a simţit mijlocirea ta;
Bucură-te, că pe Cuviosul Nectarie protopsaltul din ghearele diavolului l-ai scăpat;
Bucură-te, că văzându-te cel numit privighetoarea Muntelui Athos ţi s-a închinat;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 11-lea

Mergând părinţii să prindă peşte pentru praznicul icoanei Maicii lui Dumnezeu, unul din ei a zis cu îndrăzneală: „Dacă icoana aceasta s-a zugrăvit prin minune, apoi să facă să se prindă peşte pentru sărbătoarea ei”, dar văzând mulţimea peştilor prinşi în mreje, a lepădat îndoiala şi I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Credem mijlocirii tale, Maică Sfântă, că aşa cum ai purtat de grijă praznicului tău, la fel porţi de grijă şi acum, dând cele de trebuinţă nu numai monahilor, ci şi mirenilor care se roagă ţie cu credinţă:
Bucură-te, că peştii de la praznic milostivirea ta au vădit;
Bucură-te, că mulţimea darurilor tale o au închipuit;
Bucură-te, a flămânzilor îndestulătoare;
Bucură-te, a lipsurilor noastre curmare;
Bucură-te, mângâiere a celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, îmbrăcăminte şi acoperământ celor goi;
Bucură-te, cunună a celor care duc crucea necazurilor;
Bucură-te, încurajare a celor aflaţi la capătul puterilor;
Bucură-te, că ne înveţi să rânduim toate cu chibzuinţă;
Bucură-te, că sărmanilor le dai cele de trebuinţă;
Bucură-te, iconoamă a schiturilor şi a mănăstirilor;
Bucură-te, chivernisitoare a caselor creştinilor;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 12-lea

Pictându-se în schitul prodromiţilor o icoană după izvodul celei minunate, a fost aşezată cu mare cinste într-o biserică de lemn, şi nu s-a stricat când o mână blestemată a dat foc bisericii. Şi, după ce focul mistuise totul, creştinii au găsit icoana nestricată sub un morman de jar, de care minune uimindu-se, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Nu numai icoana Prodromiţei a primit dumnezeiesc dar, ci şi cele făcute după izvodul ei, spre bucuria credincioşilor. Şi vestea despre ele s-a răspândit în lumea întreagă, şi chiar în casele creştinilor au fost aşezate cu evlavie icoanele Maicii Domnului, căreia mulţimile îi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, binecuvântată Maică a dreptcredincioşilor;
Bucură-te, că minunile le însemnezi pe tablele inimilor;
Bucură-te, predanie scumpă a rugăciunii şi nevoinţei;
Bucură-te, praznic neîncetat, candelă nestinsă a credinţei;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine nădejde neruşinată;
Bucură-te, ceresc omofor şi milostivire neîmpuţinată;
Bucură-te, frumuseţe de nespus şi a sufletului dulceaţă;
Bucură-te, rug aprins care încălzeşti inimile de gheaţă;
Bucură-te, pridvor al Împărăţiei cereşti;
Bucură-te, scară a darurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, pregustare a bucuriilor mult râvnite;
Bucură-te, Împărăteasă a bisericilor athonite;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 13-lea

O, Maică Preacurată, ocroteşte-i pe toţi cei care cu cununi de laudă împodobesc icoana ta, prodromiţilor arată-le calea mântuirii, pe închinători acoperă-i cu harul tău, pe cei care din locuri îndepărtate aleargă spre icoană ajută-i şi casa lor fereşte-o de relele întâmplări, ca să Îi cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1: Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi…, Condacul 1: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri…,

Icosul 1

Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

şi această

Rugăciune către Icoana Maicii Domnului Prodromiţa

O, Fecioară Preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră. Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.

O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul drept-credincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în lăcaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.


△ Click pentru a merge in partea de sus a paginii △

Niciun comentariu: